Jurnal American (4)

Jurnal American (4)

9/11/2001

Nu este departe timpul cand "911" era un numar pe care il auzeam doar la televizor, in filmele americane de actiune. Insemna, de obicei, ca ceva teribil s-a intamplat sau e gata sa se intample.

Dar filmele sunt filme si, cel mai adesea, nu te astepti sa devina realitate. Pe de alta parte, insa, este deja cunoscut ca realitatea intrece uneori si cele mai pesimiste "scenarii" pe care le-ar putea cineva imagina.

Cine si-ar fi inchipuit de pilda ca va veni o vreme cand cifrele salvatoare vor avea o cu totul si cu totul alta rezonanta, alta semnificatie, alt raspuns. O vreme cand "9.11" va fi consemnat ca o data fatidica in istorie si in viata a mii de civili americani.

Lumea intreaga este inca in stare de soc acum, la ora la care scriu aceste randuri. Luminile New York-ului se aprind si-n seara asta, dand atmosfera unui final de ziua obisnuit. Numai ca-n asta-seara fiece lumina pare sa fie o lumanare. Este o liniste funebra si o goliciune pe strazi cum nu a mai vazut sudul Manhattan-ului decat in sf-uri, poate...

Un gol imens, de nedescris este si in sufletele atator rude si apropiati care abia acum incep cu adevarat sa simta lipsa celor care nu s-au intors acasa, cum faceau, in mod normal, la finalul unei zile de lucru obisnuite. Pasagerii si echipajele a patru avioane americane - adica peste 350 de persoane - nu au ajuns la destinatia pe care si-o propusesera. Mii de oameni si-au gasit sfarsitul intre peretii de sticla, otel si beton sau sarind de la etejele superioare ale, odata, impresionantului centru de financiar World Trade Plaza.

Cred ca nu a trecut o luna de la ziua cand chiar eu eram inca acolo, sus, "on top of the world" (cum denumea o reclama locul ce depaseste ca inaltime Empire State Building). Ceva nu ma lasa parca sa parasesc cladirea ce vegheza orasul si malul Raului Hudson. Era teama ca poate n-am sa mai ajung niciodata sa vad superba priveliste pe care o oferea "imperiul" ce avea sa devina, cu atata repeziciune, ruina.

Sunt momente in care te intrebi: "Doamne, cata ura trebuie sa suporte pamantul asta si cat timp, oare, o sa ne mai suporte?"...

America revine incet la normal... Ceva lipseste insa in peisajul nocturn al New York-ului. Si ceva lipseste in ochii plini de lacrimi si de spaima ai celor care umplu spitalele din zona, in inimile celor care mai spera ca ziua de maine le va elibera de sub ruine, inca in viata, persoanele dragi: pacea de alta data.

Cate suflete trebuie sa pluteasca acum deasupra Americii.....

Oarecum aceeasi,

Denisa