Jurnal American (1)

Jurnal American (1)

7/30/01

Eu tocmai m-am intors de la Cape Cod - o zona superba, aflata pe malul Atlanticului, adesea "vanata" de uragane si alte asemenea.

Am fost gazduita, cu multa bunavointa, in casa de vara a doi profesori - Brad si Rachel Lawson. Aflata pe o colina, vila mi-a revelat o panorama ce-mi va starui mult timp in minte si un apus cum numai Marea Neagra iti mai poate oferii, in zilele ei bune. :-)

Pot spune ca timp de doua zile am gustat si eu putin - dar zdravan - din acel "American dream life" despre care se tot vorbeste prin filme!

"Erik 2", ambarcatiunea d-lui Lawson, m-a purtat catre "Great Island" - o mana de nisip rupta din Bahamas (ai spune). Soare, scoici, crabi, nisip fin si bere au rasplatit eforturile celor doi soti de a ma aduce in aceasta neastepata croaziera.

Dupa cateva lectii de scufundare - trebuie sa fi aratat foarte hazliu cu o masca de doua ori cat fata mea!:-) - si nitel zvantat pe plaja, am pornit-o spre casa.

Se planuise si ceva pescuit pe drumul de intoarcere, insa "Erik 2" n-a prea tinut cu mine; sau poate ca pur si simplu voia sa ma lase sa ma "imbat" de soare in mijlocul apelor.... Frumoasa perspectiva, dar nu si atunci cand gluma se ingroasa. :-)

Cele doua motoare ale barcii au decis ca-i timpul sa se puna totusi pe treaba, in cele din urma, asa ca am reusit sa ajungem la mal cu bine si cu escorta din port, evident.

Brad - un iubitor al apei care la hranit si langa care a crescut de mic - mi-a dezvaluit intr-o clipa de deznadejde : "Barcile sunt definite ca gauri in care americanii ca mine sa pompeze banii!".:-)

Ca viata de marinar e frumoasa dar grea stiam; nu stiam insa ce "fir" invizibil te poate lega pe veci de un loc unde stii sigur ca in orice zi oceanul isi poate revendica drepturile de "stapan atotputernic".... Mi s-a spus ca "Iubirea pentru frumos merita sacrificiul; chiar si cel suprem, nu numai cel material!" Aici, in zona asta, sunt cel putin doua uragane pe an. Cu toate astea, vilele din zona se inmultesc in fiecare sezon.

Rachel chiar zambea povestindu-mi despre numele feminine si masculine ale uraganelor: "Sunt curioasa anul asta cu ce nume or sa inceapa!". Inainte erau numai nume feminine.

Ziua s-a incheiat frumos, cu un apus de nedescris si un gratar pe terasa sotilor Lawson.

Desigur, nu am prins rasaritul. Cand m-am trezit, soarele era deja in plina vigoare, cu toate ca ceasul nu arata mai mult de opt jumate.

Primul gand: plaja! Am reusit sa-l conving pe Brad sa-mi dea o undita cu care mi-am omorat cateva ore bune fara prea mult noroc. Se vede bine, ori cineva mi-a urat "Succes!" in loc de "Fir intins!", ori poate e de vina "prostul obicei" al americanilor de a pune tot gunoiul in tomberoane, fara a arunca nici o pereche de cizme in apa pentru bafta pescarilor ghinionisti ca mine!:-)

Inainte de plecarea spre Middleboro (aflat la vreo doua ore departare de Cape Cod, cu masina), Brad a tinut sa-mi prezinte plajele dinspre ocean. Cea la care mersesem de dimineata era un glof, cu apa calduta; oceanul are apa foarte rece - daca intrii ingheti in circa 5 minute, oricat de cald ar fi afara. La bordul unui Ford de "trei ori" cat mine, am purces de-a lungul tarmului abrupt, la poalele caruia se intindeau plajele.

Curioasa chestie, aici, ca sa parchezi masina in locurile amenajate langa plaja trebuie sa fii din oras (si sa detii un actibild lipit pe masina); doar unele plaje accepta taxa de intrare pentru vizitatori din afara orasului.

Ce o drept, plajele sunt bine intretinute, si supravegheate. Si chiar daca putini se incumeta sa incerce fiorul rece al apei oceanului - in mare parte surferi - salvatorii sunt pe pozitii. In apa nu exista geamanduri, insa sunt stoluri de foci care am inteles ca musca al naibi de rau daca te aproprii prea mult de zona lor.

Cam atat. Aici imi inchei escapada. Dar alte istorii simt ca stau sa se scrie.

Cu un zambet zburdalnic, si un gand de bine,

Denisa